TOP
【門市限定】至12/31文化幣使用倒數!加快腳步到三民書局使用吧!
Prinţesa şi Grăjdarul

Prinţesa şi Grăjdarul

商品資訊

定價
:NT$ 650 元
無庫存,下單後進貨(到貨天數約30-45天)
下單可得紅利積點:19 點
商品簡介

商品簡介

Mihail este un adolescent de 18 ani, provenit dintr-o familie de ţărani cu şapte copii, care se luptă din greu cu viaţa. O parte importantă din aceste greutăţi cad pe umerii lui. C滱d 螽să după mai multe nenorociri paralizează tatăl, Mihail realizează că singura salvare este să plece la muncă 螽 străinătate. Ajuns 螽 occident, găseşte un loc de muncă ca 螽grijitor la o fermă de cai a unei contese scăpătate. Aici, pe l滱gă 螽grijitul cailor, reuşeşte să organizeze o activitate lucrativă, prin golirea de lucruri a locuinţelor scoase la v滱zare, pe care le trimite 螽 Rom滱ia. Afacerea a prosperat p滱ă c滱d a aflat că 螽călcase fără să ştie teritoriul mafiei albaneze. A scăpat nepedepsit doar fiindcă a fost omenos cu un albanez, care i-a ţinut partea. Dar n-a mai putut să continue această afacere bănoasă, care a adus prosperitate şi familiei lui. Cu ajutorul lui Mihail, Contesa c?#351;tigă o sumă mare de bani din pariurile de la cursele de cai, unde st漷neşte m滱ia altei mafii, cea a pariurilor. Ei se răzbună pe contesă, cu ajutorul magiei negre. Priceput la deochi şi la desc滱tat, Mihail reuşeşte să-şi salveze stăp滱a de la moarte, c?#351;tig滱du-i astfel 螽crederea şi ajung滱d consilierul ei c滱d se iveau probleme delicate. Astfel Mihail 蟊 dă sfaturi utile referitor la un derby la care contesa, printr-un subterfugiu sugerat de rom滱, reuşeşte 螽că odată, ca să devalizeze casa pariurilor. Contesa avea o nepoată suferindă, din cauza unui viol produs cu 10 ani 螽 urmă, c滱d fata avea doar 11 ani. Contesa avea să-l pedepsească pe pedofil, arunc滱du-l 螽tr-o f滱t滱ă. Violatorul, 螽 urma morţii violente, s-a transformat 螽tr-un strigoi, care o teroriza periodic pe biata copilă, agrav滱du-i boala. C滱d contesa a fost plecată la un derby, neapoata ei a fost lăsată pe seama lui Mihail. Acesta, av滱d 螽 grija lui şase fraţi mai mici, a ştiut să se poarte delicat cu copila, care se 螽drăgosteşte fulgerător de el. Fiindcă şi lui 蟊 cade dragă fata, cei doi devin amanţi şi apoi se vor şi căsători. Dar cur滱d, aveau să dea de un alt necaz: prefectura a somat-o pe contesă să-şi lichideze herghelia, din cauză că se afla aproape de puţurile cu alimentare cu apă a localităţilor din jur. Mihail reuşeşte să transforme cu banii prefecturii castelul b滱tuit de strigoi 螽tr-o afacere bănoasă, unde veneau bogătanii dornici de senzaţii tari. Cum fantoma apărea seară de seară şi doritorii stăteau la coadă pentru o programare, afacerea a devenit cur滱d o sursă nesecată de c?#351;tig. Dar, din cauza aceleaşi mafii a pariurilor care o urmăreau pe contesă pentru 螽că o nefăcută, dar şi din cauza dorului, Mihail se mută cu cai, nevastă contesă şi tot calabal歊ul 螽 Rom滱ia, unde jumătate din sat devenise proprietatea lui. Aici 螽fiinţează 螸preună cu un pensionar o cooperativă, care se dezvoltă rapid şi aduce sătenilor prosperitate. 姷 timp ce afacerea cu castelul ia sf漷şit printr-un incendiu, cooperativa avea să se desfiinţeze din teama sistemului că acest model s-ar putea lăţi 螽 toată ţara. S-ar fi putut crede că destinul acesta al lui Mihail asemănător cu al Meşterului Manole a 螽vins, dar Mihail mai are o răbufnire, prin care reuşeşte să construiască un sanatoriu-minune, unde se vindeca orice boală. Transformă din nou afacerea 螽tr-una lucrativă, care 螽să va fi din nou stopată, fiindcă Oculta Satanica a pus ochii pe ea. Ajuns din nou de unde a plecat, Mihail nu se ruşinează să pună din nou m滱a pe coasă. Dar seminţele aruncate de el au 螽colţit şi el va ajunge să conducă asociaţia cooperativelor reunite din Rom滱ia. Desigur că un flăcău t滱ăr şi sănătos, p滱ă c滱d şi-a găsit perechea, a avut multe ocazii de a face dragoste cu mai multe femei. 姷 această descriere n-am insistat asupra acesui aspect, nu fiindcă sexul n

購物須知

外文書商品之書封,為出版社提供之樣本。實際出貨商品,以出版社所提供之現有版本為主。部份書籍,因出版社供應狀況特殊,匯率將依實際狀況做調整。

無庫存之商品,在您完成訂單程序之後,將以空運的方式為你下單調貨。為了縮短等待的時間,建議您將外文書與其他商品分開下單,以獲得最快的取貨速度,平均調貨時間為1~2個月。

為了保護您的權益,「三民網路書店」提供會員七日商品鑑賞期(收到商品為起始日)。

若要辦理退貨,請在商品鑑賞期內寄回,且商品必須是全新狀態與完整包裝(商品、附件、發票、隨貨贈品等)否則恕不接受退貨。

定價:100 650
無庫存,下單後進貨
(到貨天數約30-45天)

暢銷榜

客服中心

收藏

會員專區